Hondrari: În Spania trăiam într-o rulotă

De: Dana Pitrop | |

Marin Mălaicu Hondrari (39 de ani) este scriitor şi lucrează în prezent la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi. După Revoluţie a plecat în căutarea unui trai mai bun – în Spania. La cules de măsline. S-a întors acasă nu cu bani, ci cu o carte. "Cartea tuturor intenţiilor" – o revelaţie pentru cititorii din România.

Amintiri din comunism
Despre Europa Liberă şi despre tăiatul viţeilor se vorbea în şoaptă. Nu aveai voie să tai viţei – era carne de export. Oamenii făceau tot felul de şmecherii ca să îi poată sacrifica – îi duceau în munţi, îi ţineau ascunşi... Şi întotdeauna vecinii care vrând nevrând aflau când se tăiau viţeii îşi primeau dreptul. În plus, era un miliţian celebru pe vremea aia, care închidea ochii, dacă te duceai la el cu un picior de viţel.

Scriam poeme încă de atunci. Aveam 16 - 17 ani când i-am trimis câteva poeme scriitorlui Lucian Valea, care mi-a spus că poemele sunt bune, dar în niciun caz publicabile... După Revoluţie mi-a explicat de ce. Într-un poem scriam ceva despre „anul în care a murit marele cerb”, în altul era vorba despre „prinţesa verzuie”, pentru că aşa îmi imaginam eu primăvara. Se putea interpreta altfel. Dar eu nu scriam nicidecum împotriva regimului, pentru că nu conştientizam ce se întâmpla.


În casa părinţilor mei (proprietate privată), statul comunist a băgat cu forţa un magazin de pâine. Imaginaţi-vă ce însemna să asişti în fieacre zi la cozi imense la pâine... Iar la Revolutie a fost o nebunie... Toţi oamenii de la coadă au venit la noi în casă pentru a se uita la televizor.

Atunci şi acum

Aici la Sângeorz-Băi, fiind staţiune, se aduceau destul de multe alimente pe vremea comuniştilor. Nu era foamete. Vara se umpleau hotelurile. În schimb, astăzi hotelurile sunt abandonate, nu s-au făcut investiţii, e o degradare. Perioada de glorie a staţiunii a fost în comunism. Era bătaie atunci pe locurile de cazare. Chiar am aflat o fază hazlie. Un tip care venise mulţi ani înainte de 89 la a sunat prin 93 – avea el pe cineva aici – şi a rugat să-i facă rost de o cameră. Şi omul respectiv a început să râdă – “Dom’le, acum poţi să iei câte camere vrei, că nu e nimeni”.

În 2002 a plecat în Spania. În 2007 s-a întors


Nu a fost un miraj al Occidentului. Nu m-am gândit că mă duc acolo şi mă întorc bogat. S-a întâmplat să o duc foarte rău. Lucram la Casa de Cultură, dar aveam un salariu mizerabil. Nu aveam unde să stau. Un an şi trei luni am locuit într-un hotel – nu mai aveam bani de chirie şi un prieten ajunsese directorul hotelului.
Fratele meu plecase în Spania şi m-a chemat la cules de măsline. În Cordoba. După ce s-a încheiat sezonul, am fost paznic la un parc auto. Nu ştiam să spun mai mult decât Ola. M-am simţit foarte singur. Trăiam într-o rulotă (vezi foto). Dar mi-am dat seama că ceea ce trebuia să fac era să învăţ limba spaniolă. Şi am învăţat spaniola, am citit foarte mult. Acolo am scris „Cartea tuturor intenţiilor”. În 2007 m-am întors. Nu mai îmi găseam locul în Cordoba.